Mircea Rednic a vorbit despre transferurile pe care le-a ratat UTA Arad în această perioadă de mercato.
Elvir Koljic, Jovan Markovic și Daniel Popa au fost atacanții pe care antrenorul i-a dorit la echipă, însă primul a semnat cu Rapid, al doilea a fost împrumutat de Universitatea Craiova la Oțelul Galați, iar Popa a plecat de la FCSB la gruparea turcă Genclerbirligi.
Tehnicianul arădenilor și-a exprimat nemulțumirea.
”Eu am mers pe Koljic, dar nu a ieșit. A fost la limită, s-a licitat, a fost propus în mai multe părți, în timp ce noi îl așteptam aici. L-am vrut și pe Markovic, dar acum a plecat la Oțelul.
Cred că Rotaru ne-a cam folosit pe noi, nouă ne-a cerut bani să vină, la Oțelul nu cred că le-a cerut bani. Am vorbit și cu Popa, dar ați văzut unde e. Noi căutăm atacant, dar aducem din Nigeria.
Doar pe ăsta (n.r. Nsungusi Effion) l-am găsit, care va veni peste două săptămâni în cel mai bun caz și nu știu cât e de pregătit. El are calitate față de ce am avut noi până acum”, a spus Mircea Rednic, potrivit Sport Arad.