Mihai Toma a devenit titular la FCSB la doar 17 ani, în urma accidentărilor suferite de Alexandru Pantea, Octavian Popescu și Alexandru Musi.
Astfel, Mihai Stoica a declarat că jucătorul s-a făcut remarcat în ochii patronului Gigi Becali.
"Toma are gândirea unui fotbalist de 30 ani. Pe Toma nu o să-l vedeți niciodată precipitat sau afectat de... Nu are ce să-l afecteze. Toma a știut că trebuie să atragă atenția patronului și să nu piardă mingea și nu a pierdut-o, iar asta deja reprezintă un avantaj colosal pentru el în disputa pentru titularizare.
E căpitanul echipei naționale, a celor născuți în 2007 și e un fotbalist care deja a demonstrat. A jucat în Liga 1 și nu s-a observat o diferență colosală de vârstă", a declarat Mihai Stoica, potrivit Orange Sport.