Liga 1· 2 min citire

Mutu, tăios cu Marius Șumudică: ”Ar trebui să nu se mai plângă!”

Marius Șumudică

Marius Șumudică

Scris de Popescu Mihai Publicat: 10 oct. 2024, 20:13

Marius Șumudică a ajuns în acest sezon la Rapid, clubul lui de suflet.

Totuși, echipa traversează o perioadă dificilă, iar antrenorul pare că nu a reușit să redreseze clubul.

Recent, Adrian Mutu a vorbit despre Șumudică.

”Nu, nu ar trebui să plece. El are un obiectiv din ce am înțeles și din ce se scrie acum. Eu am vorbit cu el și știu că nu își va da demisia niciodată. Chiar la nunta ta (n.r.- nunta lui Horia Ivanovici), mi-a zis: ‘Adi, nu îți mai da demisia niciodată!’. Mi-a dat un sfat, vorbeam despre momentul în care mi-am dat demisia de la CFR Cluj. I-am zis că am motivele mele și el mi-a zis că nu ar proceda niciodată așa.

Nu cred că Șumudică își va da demisia. Nu cred că ar fi bine să fie dat afară Șumudică în momentul ăsta. În general, mi-a spus că un antrenor nu trebuie să își dea demisia. Pentru că el are un obiectiv din ce citesc.

Atunci când se va termina prima parte a sezonului, el trebuie să fie la trei puncte de play-off. Atâta timp cât el este în obiectiv, nu înțeleg de ce să fie dat afară, pentru că el poate să redreseze. Cu două, trei victorii legate ești acolo”, a declarat Adrian Mutu, potrivit Fanatik. 

”Deci, normal că scuzele lui sunt prea mari și prea multe de fiecare dată în această perioadă. Și asta nu dă bine și probabil deranjează, pentru că tot timpul spune ‘n-am aia, n-am făcut aia’. Prea multe scuze! Ar trebui să i se acorde credit în continuare și o va scoate la capăt.

Dar cu intrarea celor doi atacanți (n.r.- Aaron Boupendza și Clinton N’Jie), fața echipei se va schimba. Pentru că lui Șumudică, într-adevăr, îi lipsește golul. Și la Botoșani putea să deschidă scorul. Rapid dacă avea atacanți letali acolo, e adevărat că Petrila a făcut tot ce a putut, ăla era gol, dar a fost minge scoasă.

Cred că dacă Rapidul ar fi deschis scorul, altul ar fi fost rezultatul. Trebuie să fie lăsat în pace Șumudică, pentru că e acolo și încearcă să își îndeplinească obiectivul. În momentul în care se trage linie și nu a îndeplinit ce are în contract, atunci clubul va lua o decizie”, a adăugat Mutu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News