Nicolae Dică, antrenorul echipei FCSB, a declarat duminică, după meciul UTA, că nu înțelege cum echipa sa face cadou adversarilor goluri pe final de meci și spune că FCSB încrie puțin la câte ocazii are în fiecare partidă.
”Marcăm foarte puțin din câte ocazii avem, prea puține goluri. La finalizare trebuie să fim mai răi. Trebuie să urmăm exemplul lui Silkeborg, care a avut eficiență maximă. Ca de obicei am făcut cadou un gol, cum primim noi. Nu înțeleg cum. Despre antenamente, ce să spun? Noi ne pregătim, antrenamentele sunt filmate, notate, avem și parametrii tehnici. Nu e nimic de ascuns.
Darius Olaru este jucătorul care aleargă cel mai mult din echipă, iar azi a reușit să marcheze. Sper să o mai facă și în meciurile următoare. El de multe ori își face mingea pentru stângul, anul trecut i-a ieșit, anul ăsta mai puțin. Urmează meciul din cupă. Voi menaja jucători, dar asta nu înseamnă că nu ne interesează Cupa României”, a declarat Nicolae Dică.
Echipa FCSB a învins duminică, pe teren propriu, formația UTA Arad, scor 2-1, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii.