Liga 1· 1 min citire

"Nu este un concurs de popularitate". Eugen Voicu și-a explicat gestul de a se fotografia cu trofeele CFR-ului

ireal-actionarul-lui-dinamo-s-a-pozat-cu-trofeele-lui-cfr-cluj-reactia-lui-nicolescu-fotografiile-sunt_size6

ireal-actionarul-lui-dinamo-s-a-pozat-cu-trofeele-lui-cfr-cluj-reactia-lui-nicolescu-fotografiile-sunt_size6

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 24 feb. 2024, 14:49

 

Acționarul din Ștefan cel Mare a oferit o explicație pentru gestul făcut, explicând că a fost într-un context privat.

"Fotografia cu o cupă pe care este inscripționat de multe ori 'Dinamo București' reprezintă un gest făcut într-un context privat care conține o doză implicită de autoironie. Înțeleg că pot exista diverse interpretări ale acestui gest.

Sunt acționar la Dinamo. Este o onoare, o responsabilitate, o misiune. Dar, cu siguranță, nu este un concurs de popularitate. Treaba mea este ca Dinamo să aibă toate resursele necesare pentru a reîncepe să câștige trofee. Cupe! Restul este irelevant.

Răfuielile minore, manipularea grosolană, vânătorii de scandal și revoltele mimate ipocrit de cei care, până în urmă cu câteva luni, își doreau falimentul clubului, iar acum îi dau târcoale, nu mă interesează. Suporterii adevărați, care sunt dominanți știu să facă diferența sănătoasă dintre irelevant și esențial", a declarat Eugen Voicu, potrivit Fanatik.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News