Dinamo trece prin momente dificile în acest sezon, aflându-se mai degrabă mai aproape de retrogradrae decât de salvare, după cum arată clasamentul.
Toate problemele de la Dinamo au făcut ca echipa să ajungă din nou în play-out, încercând să nu cadă în Liga a 2-a, la fel ca în finalul sezonului trecut.
Acum, Dinamo se pregătește de un nou meci în Liga 1, contra celor de la Gaz Metan Mediaș. Răzvan Pleșca, portarul ardelenilor, spune că își dorește să obțină o victorie cu echipa din ,,groapă'', pe care nu o vede la finalul sezonului retrogradând.
,,Emoții sunt întotdeauna, pozitive, fiindcă facem ceva ce ne place, ne facem meseria, iar la fotbal trebuie să ai sentimente. Mai ales dacă adversarul se numește Dinamo București, care rămâne un brand în România. Dinamo are jucători buni, altele sunt problemele mari acolo, dar nu sunt eu în măsură să vorbesc.
Logic, îmi doresc să învingem, mai ales că nici noi nu o ducem minunat. Foarte sincer vă spun, nu vreau să ”adorm” pe nimeni, dar nu văd Dinamo la retrogradare sau chiar pe loc de baraj la finalul campionatului.'', a declarat Răvan Pleșca, pentru GSP.ro.
Partida dintre Dinamo și Gaz Metan Mediaș, din etapa a 3-a a play-out-ului Ligii 1, se va disputa în această seară, de la ora 20:30.