Liga 1· 2 min citire

Octavian Popescu, lovitură pentru Craiova! ,,Știam că dacă nu semnez cu ei, voi ajunge la FCSB''

popescu octavian

popescu octavian

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 19 feb. 2021, 12:26

Octavian Popescu este unul dintre jucătorii de la FCSB în care se pun foarte multe speranțe în ceea ce înseamnă viitor.

Acesta a impresionat în Liga 1 încă de la debutul pentru echipa antrenată de Toni Petrea, la care a ajuns în vara anului 2020, după ce a trecut și prin curtea celor de la Universitatea Craiova.

FCSB Octavian Popescu

Octavian Popescu a declarat, într-un interviu pentru LPF, că știa faptul că dacă nu va semna o prelungire de contract cu trupa din Bănie, apoi va ajunge la FCSB.

,,Am fost foarte fericit. Știam că dacă nu semnez prelungirea cu cei de la Craiova, voi ajunge aici (n.r. - la FCSB). Am fost foarte entuziasmat de la început, era o șansă unică pe care o primeam în acel moment. Așa că am profitat de ea și am semnat fără să stau prea mult pe gânduri. Sincer să fiu, nici nu mă așteptam să joc (n.r. - la prima echipa de seniori a FCSB). M-au chemat la echipă după meciul cu CSA, din Liga a III-a.

octavian popescu

Am primit mesaj să mă prezint la masă alături de echipa mare și așa am intrat în programul echipei. La pauza meciului cu FC Argeș, când antrenorul mi-a spus că voi intra pe teren, recunosc faptul că m-am emoționat. Era ceva la care nu mă așteptam, dar am încercat să-mi direcționez emoțiile către ceea ce aveam de făcut în teren. Și cred că am intrat destul de bine și fără frică.", a mai declarat tânărul mijlocaș, pentru LPF.

Un gol în 19 meciuri a reușit Octavian Popescu pentru FCSB în acest sezon și a mai contribuit decisiv la alte 6 goluri înscrise de colegii săi.

350.000 de euro este cota lui Octavian Popescu, potrivit transfermarkt.com.

Octavian Popescu

Citește și De ce nu era lăsat la națională Octavian Popescu de către Craiova: ,,În situația lui mai sunt și alți copii”

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News