Eduard Pap a semnat cu Oțelul Galați, după ce s-a despărțit de ETO Gyor, formație din Ungaria.
Dinamo a fost interesată de serviciile portarului după ce aceasta a rămas liber de contract, însă, gălățenii au reușit să îl atragă de partea lor pe goalkeeper.
Portarul a semnat un contract valabil până în vară cu formația antrenată de Dorinel Munteanu.
”SC Oțelul Galați l-a legitimat astăzi pe Eduard Pap, portar de 29 de ani care vine liber de contract din Ungaria, de la ETO FC Gyor. El a semnat cu echipa noastră până în vara acestui an.
Clubul roș-alb-albastru se întărește și pe poziția de goalkeeper, unul dintre portarii cu experiență ai fotbalului românesc, Eduard Pap, semnând astăzi un contract până la 30 iunie 2024.
Eduard, promovat în Liga 1 de ACS Poli Timișoara în anul 2013, a mai jucat pe prima scenă la ASA Tg. Mureș și la FC Botoșani, adunând 161 de partide în Superliga. De asemenea, noul portar roș-alb-albastru are și două jocuri în preliminariile Europa League.
Pap a îmbrăcat și tricoul echipelor Luceafărul Oradea și ASA Tg. Mureș, iar în 2013 a reprezentat România într-un meci oficial al naționalei Under 19. Ultima dată, el a apărat buturile lui ETO FC Gyor, din Ungaria, acolo unde și-a încheiat recent socotelile.
Îi urăm bun venit în roș-alb-albastru. Succes, Eduard!”, a transmis Oțelul Galați.