Sepsi OSK a pierdut meciul contra Chindiei Târgoviște, la masa verde, scor 0-3, și a primit o amendă în valoare de 2100 lei din partea Federației Române de Fotbal. Jucătorul Giovani Ghimfuș a fost utilizat în afara legii în a doua repriză.
Ovidiu Burcă a avut o reacție acidă și a acuzat Comisia de minciuni grave și influențe din culise.
Ovidiu Burcă l-a acuzat direct pe arbitrul de rezervă Răzvan Negară că minte și a afirmat că decizia a fost influențată de jocuri din culise.
"Sincer să vă spun, cunoscând culisele acestei judecăți și felul cum s-au desfășurat lucrările, nu aveam mari speranțe că va rămâne rezultatul obținut pe teren.
În momentul în care un arbitru afirmă că procedura a fost făcută înainte de începerea meciului, iar la comisie merge și spune că procedura a avut loc la pauza meciului, asta m-a făcut să înțeleg că nu avem șanse și nu aveam speranțe.
Sunt și eu curios să văd evoluția acestui arbitru, Răzvan Negară, în continuare. Să minți în halul ăsta, să ne spui nouă ceva, adică adevărul, iar la comisie să relatezi cu totul altceva, asta înseamnă mult mai multe lucruri care mi-au dat de gândit.
Nu sunt de ieri de azi în România și știu cum funcționează lucrurile. Cei de la Chindia au un președinte care are o experiență foarte mare și conexiunile necesare (n.r. Marius Pavel), astfel că știam că va fi un caz complicat pentru noi.
Rămân cu mâhnirea că unii oameni pot să mintă cu atâta lejeritate. Se pare că nu avem o relație foarte bună cu cine trebuie… Am avut două goluri anulate, penalty-uri neacordate… Se strâng foarte multe lucruri, iar Sepsi este un club care nu se implică în scandaluri, mai ales cu oficiali ai FRF. Eu, ca antrenor, mă văd nevoit să iau atitudine, pentru că sunt lucruri injuste și, până la urmă, cel care va plăti voi fi eu! Toate aceste lucruri au o limită!
Este un semnal pentru noi și le-am și spus jucătorilor că trebuie să fim foarte puternici pentru avea șanse la promovare! Vântul nu suflă în pânzele noastre, ci dimpotrivă”, a spus Ovidiu Burcă, la conferința de presă premergătoare meciului cu CSC Dumbrăvița.