Louis Munteanu a intrat pe teren la pauză, la meciul cu Petrolul Ploiești, în locul lui Michael, iar în minutul 75 a primit cartonașul galben pentru proteste. A continuat să fie nervos, iar Dan Petrescu l-a schimbat în minutul 90+4, cu Artean.
Vizibil nemulțumit, Munteanu nu a dat mâna cu nimeni și nici nu l-a privit în ochi pe Dan Petrescu.
La câteva zile distanță, Dan Petrescu a vorbit despre acest conflict.
"S-a făcut mult tam-tam, era normal, mă așteptam. Jucătorul nu a avut niciodată o accidentare, nu a știut cum e ruptura și eu îmi tot întrebam staff-ul că ce e cu el. L-am pus pe Camora să îl întrebe, el a zis că este bine, eu vedeam în continuare că el șchioapătă, nu îmi place.
Am decis să nu îl mai las pe teren, el nu a înțeles, am vrut să îi explic pe bancă, dar era foarte nervos. Este o reacție normală, chiar dacă nu a fost frumoasă. Nu am avut nicio problemă cu el, s-a antrenat excelent mereu, a fost primul la toate testele, chiar nu am avut ce să îi reproșez, iar ce a făcut eu am înțeles.
Din prea mare dorință să joacem vă dați seama, a suferit, mai ales că dăduse trei goluri și trei pase de gol la națională, îl înțeleg. Nu m-am supărat nici după meci. A venit la mine în birou, și-a cerut scuze, am zis ok, nu e prima dată când mi se întâmplă acest lucru, mai ales de la un jucător tânăr.
Dacă ar fi înțeles că e accidentat nu s-ar fi supărat, nu și-a dat seama", a explicat Dan Petrescu, în cadrul unei conferințe de presă.