Tottenham a dispus duminică, în deplasare, scor 4-0, de gruparea Aston Villa, într-un meci al etapei a 28-a din Premier League. Radu Drăgușin a jucat aproape întreaga repriză secundă.
După evoluția din meciul cu Aston Villa, Radu Drăgușin a fost notat de SofaScore cu 6.9.
După evoluția românului, presa din Anglia a scris despre Radu Drăgușin.
"Acest nefericit episod îi deschide ușa lui Radu Drăgușin pentru a-și etala talentul.
Accidentarea rămâne un motiv serios de îngrijorare la intrarea în ultima linie dreaptă, având în vedere că Van de Ven a pierdut deja o mare parte a sezonului, din cauza unei probleme la tendon, care l-a ținut pe tușă timp de șase săptămâni.
Cu toate acestea, în mijlocul tristeții, există o rază de speranță. Forfaitul lui Micky îi deschide calea lui Radu Drăgusin, achiziția noastră din ianuarie din Serie A, care trebuie să facă un pas înainte și să candideze la titularizare.
Poreclit 'Războinicul' la Genoa, internaționalul român a venit la Londra cu mai puțină fanfară decât Van de Ven, însă statisticile sale au sugerat că ar putea fi o altă achiziție isteață.
Cumpărat cu 25 de milioane de euro plus alte 6 milioane ca bonusuri, Drăgusin a avut o evoluție decentă pe Villa Park, având câteva degajări și intercepții cruciale, deși nu a reușit să câștige niciunul dintre cele trei dueluri avute cu adversarii din Birmingham.
Fundașul de 22 de ani va avea nevoie de o serie de meciuri pentru a se scutura de rugină, dar aceasta este și marea lui șansă de a revendica un rol de titular", au prezentat jurnaliștii de la whiteheartlane.com, evoluția lui Radu Drăgușin.