Universitatea Craiova a câștigat cu Dinamo, scor 2-1, în ultimul meci al sezonului.
Echipa a terminat pe locul 3 în clasament și va juca în Conference League.
La finalul meciului, Mirel Rădoi a oferit mai multe declarații.
Antrenorul oltenilor a dat de înțeles că Alex Mitriță va pleca din Bănie.
“N-am cum să-l contrazic, că atât eu cât și clubul am încercat să ascundem lucrurile (n.r. – interesul altor echipe) astea de ele. Vrei, nu vrei, ajung și la el prin impresari, prieteni. M-aș bucura pentru el, dar mi-ar părea nespus de rău pentru mine și echipă, suporteri, dacă va pleca. Dacă mai erau câteva etape, ieșea golgheterul campionatului. Va trebui să găsim doi de Mitriță, măcar la jumătate din capacitatea lui.
De ce mă bucur? Nu sunt cu două fețe. Știu ce s-a înâmplat în ultimele patru luni, prin ce a trecut el în ultimele patru luni și pot bănui ce s-a întâmplat de la începutul campionatului. Am fost alături de el și el de mine.
Toată presiunea acestui club a căzut pe umerii lui. Poate și la Bancu, Baiaram, Screciu, putem împărți presiunea, dar nimeni nu are presiune mai mare decât Alexandru Mitriță. Am spus că e copil, părinte, frate, e om. Am încercat să-i iau din presiunea asta.
În patru luni au fost moment când... amândoi suntem bărbați, dar și dacă se supără pe mine mă va înțelege. După meciuri, doar eu cu el am stat și am plâns. Poate spune cineva că am stat și am plâns precum două fete, dar câteodată și bărbații plâng, însă presiunea a fost mare.
Nu a fost ușor pentru el când te duci și aplauzi galeria, dar știi că nu e mulțumită, te întorci cu fața la tribuna a doua, îi aplauzi, dar știi că sunt nemulțumiți.
M-aș bucura să-și găsească o ofertă și Baiaram, dar sper să ne pună la treabă să găsim jucători la fel de valoroși precum ei”, a declarat antrenorul Universității Craiova.