Președintele lui U Cluj, Radu Constantea, a dezvăluit că Vladislav Blănuță va rămâne la echipă, deși atât FCSB și Rapid, cât și cluburi din străinătate i-au făcut oferte atacantului.
Jucătorul echipei ardelene a înscris 9 goluri că și a reușit să înscrie două pase decisive. Astfel, Gigi Becali i-a oferit nu mai puțin de 3 milioane de euro, iar Rapid a oferit 2 milioane euro.
Totuși, Adrian Mititelu a refuzat orice ofertă sub suma de 4 milioane de euro.
”Poate n-a fost cea mai benefică perioadă, având în vedere fiecare discuții despre o posibilă plecare. Din ce am vorbit cu cei din club, care au avut o discuție cu domnul Mititelu, jucătorul va rămâne la noi și sper să se poată concentra și focusa pe ceea ce avem de făcut. Este un jucător foarte important pentru noi și a demonstrat asta.
Văzând că există în fiecare zi un interes, poți să te gândești că nu te mai poți focusa 100% pe ce ai de făcut, e și normal, dar n-aș putea spune că s-a văzut în teren acest lucru.
El a avut un sezon foarte bun și sigur va mai înscrie pentru noi, e un jucător tânăr, de perspectivă. Cei care vor plăti vor putea spune dacă are această valoare sau nu. Pentru noi este un jucător foarte bun, un atacant de careu. Nu găsești foarte des acest gen de atacant. Mai are marjă de progres.
A marcat nouă goluri în acest sezon. Obiectivul nostru e să mai acumulăm câteva puncte pentru a ne califica matematic în play-off, după începe alt campionat, nu avem obiectiv să fim pe primul loc etapă de etapă, sper doar să avem o clasare cât mai bună”, a declarat Radu Constantea, potrivit GSP.