Liga 1· 2 min citire

Rapid – Universitatea! Derby-ul etapei se joacă în Giulești

Rapid

Rapid

Scris de Popescu Mihai Publicat: 25 ian. 2025, 16:49

FC Rapid 1923 - Universitatea Craiova va avea loc, sâmbătă, 25 ianuarie - ora 20.00

6 decembrie 2024, Sepsi OSK - Rapid 2-0: a fost singura înfrângere suferită de giuleșteni în precedentele 10 etape, in rest cinci succese și patru remize.

10.489 spectatori / meci este media înregistrată de Rapid pe teren propriu în sezonul în curs, locul 2 la acest capitol.

Patru victorii, patru rezultate de egalitate și trei partide pierdute au înregistrat oltenii în ediția curentă pe teren advers. Aceștia au marcat cel puțin un gol în nouă dintre cele 11 deplasări din sezonul actual.

Cu cinci goluri marcate, cinci pase decisive și un penalty scos și transformat de un alt coleg, Claudiu Petrila este jucătorul din tabăra gazdelor cu cele mai multe contribuții ofensive. De partea cealaltă, principalul pericol pentru adversarii craiovenilor a fost Alexandru Mitriță, autor a nouă goluri și pasator decisiv de patru ori.

De la revenirea Rapidului în principala competiție internă din 2021, cele două s-au mai întâlnit pe prima scenă de 11 ori, craiovenii s-au impus de șase ori, bucureștenii au câștigat două jocuri, iar trei partide s-au terminat la egalitate.

Ultima victorie bifată de giuleșteni: 29 octombrie 2023, Rapid - Universitatea Craiova 2-0.

Ultimul succes reușit de alb-albaștri: 29 aprilie 2024, Rapid - Universitatea Craiova 1-2.

Cea mai recentă dispută directă din SuperLiga României: 31 august 2024, Universitatea Craiova - Rapid 1-1, goluri marcate de Alexandru Mitriță, respectiv Christopher Braun.

Marius Șumudică este neînvins în cele șapte confruntări din campionat cu Universitatea Craiova, palmaresul actualului tehnician al giuleștenilor cuprinzând patru victorii și trei rezultate de egalitate.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News