Liga 1· 1 min citire

Reacția lui Andrei Nicolescu după ce fanii rapidiști au anunțat că nu vor veni la derby

Andrei Nicolescu

Andrei Nicolescu

Scris de Popescu Mihai Publicat: 25 ian. 2024, 20:03

Dinamo București și Rapid București se vor întâlni sâmbătă, 27 ianuarie, de la ora 20:00.

Peluza Nord a anunțat pe rețelele sociale că nu va participa la derby, din cauza numărului mic de bilete primite.

Andrei Nicolescu, administratorul special al clubului Dinamo a oferit o primă reacție cu privire la acest anunț

”Dacă galeriile s-ar fi înțeles, puteam pune la dispoziție și 7.000 de bilete și câte voiau ele, dacă nu s-au înțeles, punem în limita legală. Mi-aș fi dorit să fie ambele galerii, să fie spectacol și în tribune, dar nu se poate.

PCH e o parte foarte importantă din ADN-ul clubului și nu putem să trecem peste cuvântul lor. Din acest punct de vedere, al relației dintre galerii. Dacă ei nu se înțeleg, eu nu am ce să fac, nu pot să intermediez eu.

Am încercat să intermediez, i-am rugat să găsească o soluție, mai departe nu am ce să fac. Nu pot eu să mă bag între ei dacă nu s-au înțeles”, a spus Andrei Nicolescu, potrivit ProSport.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News