FC Argeș au învins contra celor de la Csikszereda, scor 3-1, într-un meci din etapa a patra a Superligii României.
Bogdan Andone, antrenorul echipei FC Argeș, a oferit primele declarații la finalul partidei. Tehnicianul și-a exprimat bucuria în urma victoriei obținute, dar a scos în evidență și golul primit în minutele de prelungire din prima repriză, care i-a umbrit fericirea.
”În primul rând, vreau să-i felicit pe jucători pentru atitudine, pentru ceea ce au făcut în această seară. Vreau să le mulțumesc și suporterilor. Mă bucur de anumite momente ale jocului, dar sunt puțin îngândurat pentru minutele de prelungire din prima repriză, când am primit gol. Mai avem multe lucruri de pus la punct, din punct de vedere al omogenității.
Mă bucur, totuși, că am câștigat. Am spus-o tot timpul, jucătorii din sezonul trecut sunt foarte importanți. Sunt jucători care sunt din sezonul trecut, știu ce principii de joc avem. Avem o atmosferă bună la antrenamente. Ei înțeleg când e vorba de muncă. E extrem de important pentru Matos că a reușit să marcheze cu o execuție foarte interesantă, nu simplă. Mă bucur pentru cei care au marcat.
Caio este un jucător exploziv, cu calitate extraordinară. Creează spectacol, e important să-și mărească capacitatea de efort. În mare măsură suntem acoperiți pe toate pozițile”, a declarat Bogdan Andone, la finalul partidei cu Csikszereda.