Liga 1· 2 min citire

Reacția lui Costel Gâlcă, după victoria cu FC Botoșani: "Sunt mai mult obosit decât gânditor!”

Constantin Gâlcă

Constantin Gâlcă

Scris de Popescu Mihai Publicat: 5 aug. 2025, 00:38

Rapid s-a impus în fața lui FC Botoșani, pe teren propriu, scor 2-1.

Partida a contat pentru etapa cu numărul 4 din Superligă.

Echipa patronată de Dan Șucu se află pe primul loc în clasament și are un început de sezon excelent.

La finalul meciului, Costel Gâlcă a oferit mai multe declarații.

"Sunt mai mult obosit decât gânditor. Felicit jucătorii pentru acest meci. Vreo 80 de minute am avut un meci bun. Totul a fost bine, dar mă nemulțumește golul pe care l-am primit. Știam dinainte ce calități are Baroan, are prezență în joc, în careu și finalizare foarte bună. V-am spus că nu este la capacitate maximă, este și el conștient. Onea are glezna umflată puțin, sperăm să nu fie grav.

Și Manea are mâna umflată, sper să-i avem pe toți apți cât mai repede. În prima repriză nu am reușit să fim prezenți în apropierea careului advers, dar cu intrarea lui Baroan am fost prezenți și au venit și goluri. A fost o execuție, pare imparabilă, dar nu știu dacă a fost peste sau pe lângă zid. Nu am văzut golul până acum, dacă a fost pe lângă înseamnă că mai trebuie un zid. A apărat destul de bine Stolz.", a spus Costel Gâlcă, la finalul partidei cu Botoșani.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News