Liga 1· 2 min citire

Reacția lui Elias Charalambous după victoria cu Hermannstadt: ”Diferența a fost făcută de atitudine!”

Elias Charalambous

Elias Charalambous

Scris de Popescu Mihai Publicat: 16 dec. 2023, 23:50

FCSB a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 3-0, pe FC Hermannstadt, într-un meci al etapei a 20-a din Superligă.

La finalul meciului, antrenorul FCSB-ului a oferit mai multe declarații.

Elias Charalambous susține că diferența a fost făcută de atitudinea pe care a avut-o FCSB în teren.

De asemenea, tehnicianul le-a mulțumit fanilor la finalul meciului.

"Vreau să felicit jucătorii, mai ales pentru atitudine, acesta e cel mai important lucru azi. Trebuie să ne recuperăm și să fim pregătiți pentru ultimul meci al anului (n.r. cu Poli Iași).

E foarte important pentru noi Oli (n.r. Darius Olaru), el e golgheter, are un sezon excelent, dar azi toată lumea a jucat foarte bine. Atitudinea e lucrul cel mai important pe care l-am văzut azi. E punctul-cheie al nostru.

Diferența a fost făcută de atitudine. Cu această disciplină, spirit de echipă... dar cel mai important e să păstrăm aceste atuuri.

(n.r. despre schimbările târzii). Când echipa joacă bine... E normal că am continuat cu jucătorii cu care am început. Cei care au intrat în repriza a doua au arătat disciplină.

Nu există meciuri ușoare în acest campionat, asta face competiția mai interesată, toate meciurile sunt grele, dacă nu dai 100% poți avea surprize. Le mulțumesc fanilor pentru felul în care ne-au încurajat", a declarat Elias Charalambous după meciul de sâmbătă seara.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News