Liga 1· 2 min citire

Reacția lui Elias Charalambous după victoria cu Oțelul Galați: ”Au dat dovadă de concentrare și agresivitate”

Elias Charalambous

Elias Charalambous

Scris de Popescu Mihai Publicat: 2 dec. 2024, 23:44

FCSB a câștigat, luni, scor 4-1, pe terenul Oțelului Galați, în cadrul etapei cu numărul 18 din Superliga.

Acesta a fost ultimul meci al etapei a 18-a.

Elias Charalambous a oferit o primă reacție la finalul partidei și a dezvăluit că este mulțumit de victoria elevilor săi.

De asemenea, antrenorul ”roș-albaștrilor” a vorbit despre evoluția lui Daniel Bîrligea și Marius Ștefănescu, precum și despre trecerea în neființă a lui Helmut Duckadam.

"A fost o mare victorie, a părut ușoară, dar băieții au făcut-o ușoară prin atitudine, prin concentrare și prin agresivitate. Sunt norocos că lucrez cu acești băieți, le mulțumesc din inimă. 

Bîrligea e aici să marcheze goluri, dar are nevoie de colegi, a fost o muncă în echipă și s-a văzut asta, numai așa putem să câștigăm.

Ștefănescu a ajutat mult echipa, nu numai azi, la Sepsi și-a arătat calitatea, asta face și acum, pentru că e un fotbalist valoros. 

Sunt multe motive pentru care jucătorii sunt bine din punct de vedere fizic - ei au puterea să joace 90 de minute pentru că iubesc să joace din trei în trei zile. Uneori ești ghinionist și nu marchezi (despre începutul de campionat). Dar pe perioadă lungă își arată valoarea. 

Dacă te uiți în clasament sunt multe echipe aproape de primul loc. Avem multe meciuri și ierarhia se va schimba treptat, cred că sunt multe candidate la titlu. 

Avem o echipă cu un lot consistent, vom face schimbări pentru Cupă. Am avut o motivație în plus pentru domnul Duckadam și pentru familia lui. Un gând bun de la mine", a declarat Elias Charalambous, la finalul meciului de la Galați.

Meciul a fost precedat de un moment de reculegere în memoria lui Helmuth Duckadam, care a murit în cursul zilei de luni, 2 decembrie, la vârsta de 65 de ani.

FCSB a urcat pe locul 3 în clasament, cu 30 de puncte. 

Oțelul Galați are 23 de puncte și este pe locul 9.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News