Liga 1· 2 min citire

Reacția lui Eugen Voicu după ce s-a vehiculat că pleacă de la Dinamo: ”Mi-am asumat acest lucru”

Eugen Voicu

Eugen Voicu

Scris de Popescu Mihai Publicat: 15 iul. 2024, 20:59

În presă a apărut informația potrivit căreia Eugen Voicu, președintele Consiliului de Administrație al societății Red&White care deține  41% din acțiunile cubului Dinamo, este pe cale să se despartă de clubul din Ștefan cel Mare.

Voicu a declarat că din prima clipă s-a știut că va ceda la un moment dat acțiunile către un investitor. Cu toate acestea, omul de afaceri a subliniat că acest lucru nu se va întâmpla decât atunci când va găsi persoana potrivită.

”Nu plec, rămân. Ideea este că mi-am asumat niște acțiuni pentru resetarea clubului, lucruri care s-au întâmplat în această perioadă. Cred că este momentul să vină cineva care să facă mai multe decât mine, să vină un om mai potrivit.

Rămân alături de club. Ce cutremur? Ce dezastru e la Dinamo? E vorba de a crea un Dinamo mai puternic. Aceasta a fost gândirea inițială. Am zis că o să vină vremea când voi preda ștafeta.

Nu este nimic nou privind situația mea. Aveam niște repere. Cred că Dinamo este într-o situația stabilă în acest moment. Are un schelet administrativ și sportiv pe care se poate construi.

Vine cineva din afară. Lărgim numărul de investitori. Rămân până când găsim persoana potrivită. Suntem în discuții cu mai multe persoane.

Era pregătit un comunicat pentru când se va semna contractul cu cineva", a spus Eugen Voicu, potrivit Digisport.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News