Liga 1· 3 min citire

Reacția lui Gică Popescu după ce Farul a fost învinsă de FC Voluntari: "Concluziile nu se trag la cald!”

Gică Popescu

Gică Popescu

Scris de Popescu Mihai Publicat: 25 nov. 2023, 22:05

Echipa FC Voluntari a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 4-2, echipa campioană, Farul Constanța, într-un meci al etapei a 17-a din Superligă.

După meci, Gică Popescu a oferit mai multe declarații.

"Concluziile nu se trag la cald. Va trebui să ne liniștim și să vedem ce s-a întâmplat. Eu cred că am început foarte bine acest joc, până când a fost primul contraatac al echipei adverse, unde am și primit gol. După aceea o nouă greșeală, al doilea gol și încă o minge pierdută, al treilea gol.

Cred că în prima repriză Voluntariul a avut trei contraatacuri unde a marcat 3 goluri, iar după aceea, în repriza a doua, este foarte greu să revii, după ce ești condus cu 3-0 de echipa gazdă.

(n.r. ce vă îngrijorează mai mult, că nu acumulați puncte sau jocul?) Am spus, am început meciul foarte bine. Primele 10 minute am arătat foarte, foarte bine. Până la primul gol.

Lucrul pe care îl făceam înainte foarte bine, să revenim de la 1-0 sau 2-0 pentru adversar, acum nu mai putem să îl facem. Traversăm un moment dificil, dar așa cum am făcut-o sezonul trecut, cu același lot, eu sunt convins că vom reveni și sper să ne îndeplinim obiectivul, acela de a intra în playoff.

(n.r. dacă a contat foarte mult că a lipsit Gică Hagi) Bineînțeles că e un plus prezența lui pe margine. Din păcate, nu îl vom avea nici la Iași. Sperăm acolo să facem un rezultat pozitiv, astfel încât ca la întoarcerea lui Gică situația să fie mai bună.

(n.r. dacă a vorbit cu jucătorii) Nu am vorbit cu ei, sunt conștient că suferă foarte mult, la fel ca noi. Repet, este aproape același lot ca anul trecut, când am ieșit campioni, dar sunt momente în viața unei echipe pe care trebuie să le gestionezi pentru că ai jucători care, anul trecut, repet, au câștigat campionatul. Tot ei trebuie să tragă căruța din această perioadă dificilă și să fim acolo unde ne dorim.

E greu să dăm vina pe echipele naționale, dar dacă ne uităm, mereu cei care joacă la echipele naționale după aceea nu au evoluții foarte bune, este și stare de oboseală. Nu știu cât se antrenează acolo pentru că e greu la echipa națională să faci antrenamentele pe care le faci la club.

Antrenorii echipelor naționale, având la dispoziție foarte puțin timp, fac doar așezare tactică și mai puțin partea fizică. Nu este aceasta cauza principală”, a declarat Gică Popescu.

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News