Liga 1· 1 min citire

Reacția lui Laszlo Balint după prima victorie alături de Oțelul Galați: ”Ce s-a întâmplat e istorie”

Laszlo Balint

Laszlo Balint

Scris de Popescu Mihai Publicat: 31 mar. 2025, 20:14

Oțelul a învins Gloria Buzău, scor 2-0, într-un meci din etapa a doua a play-out-ului SuperLigii.

Laszlo Balint și-a făcut debutul pe banca gălățenilor cu o victorie și a oferit o primă reacție la finalul partidei.

Tehnicianul se bucură de victorie, însă susține că este important ca jucătorii să rămână cerebrali.

”E o victorie importantă, o miză mare pentru ambele echipe. Eu am motive de mulțumire din două puncte de vedere: punctele acumulate și că am reușit o victorie fără gol primit. Contribuie la moral.

Trebuie să rămânem echilibrați. Trebuie să fim ancorați unde am rămas. Ne așteaptă un nou meci dificil. Ce s-a întâmplat e istorie. Echipa asta a trecut prin multe.

Pentru noi e important să ne facem treaba pe partea sportivă. Îmi doresc atitudine bună în orice moment al jocului. E importantă victoria.

E important să ne uităm la ce putem face noi. A fost un meci de șase puncte. Pentru noi e important să ne uităm în sus. Mă bucur că am reușit să fim eficienți”, a spus Laszlo Balint, la flash-interviu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News