Echipa antrenată de Marius Șumudică, Rapid a câștigat cu 3-0, contra clubului CS Afumați.
Partida a contat pentru etapa a doua a grupei A din Cupei României.
Golurile partide au fost marcate de Boupendza, care a deschis scorul.
Grameni, jucător adus de la Farul, a dublat avantajul giuleștenilor în minutul 63, iar tabela a fost închisă de Emmers în minutul 81.
La finalul meciului, Marius Șumudică a oferit mai multe declarații.
”Vreau să transmit condoleanțe familiei Duckadam, o pierdere enormă pentru fotbalul românesc, un om extraordinar. Sunt momente grele. Doresc putere familiei, să treacă peste acest moment.
Referitor la joc, cred că am făcut un joc plăcut, am avut o sumedenie de ocazii, am marcat. Din punctul ăsta de vedere sunt mulțumit de cum am arătat pe faza ofensivă, e drept, am întâlnit un adversar inferior.
Au câștigat în încredere și jucătorii care nu au jucat, au intrat bine și sunt mulțumit de aportul fiecăruia. Îmi doresc din tot sufletul să mă pun în dificultatea de a alege primul 11.
Veniseră un pic supărați după acel semi-eșec, și veți vedea când ne va ajuta pe noi punctul acela câștigat cu Petrolul. Punctul e punct”, a spus Marius Șumudică, la Prima Sport, după CS Afumați - Rapid 0-3.
”Avem două zile doar (n.r. până la meciul cu Sepsi, din campionat), practic, mâine o recuperare, poimâine antrenament și călătorim la Sepsi... V-am mai spus, sunt stupefiat de ceea ce se întâmplă cu acest delegări. Practic, următoarea etapă o deschid, vineri, am doar două zile între, mai și călătoresc, după care joc ultimul în etapa cealaltă, luni.
Am 11 zile, putem să sărbătorim Crăciunul, eu nu o să le dau atâta vacanță. Asta este, ne conformăm”, a adăugat Șumudică.