Echipa națională a câștigat în deplasarea din San Marino, 5-1, și privește spre „dubla” importantă din iunie, cu Austria și Cipru.
Au marcat: Zannoni (67) / Cevoli (6-autogol), Popescu (44), R. Marin (55-pen.), Hagi (75-pen.), Alibec (90+5).
La finalul meciului, Mihai Popescu a oferit mai multe declarații.
Fundașul FCSB-ului susține că trebuie să ca România să câștige cu Austria.
”Este un moment fericit pentru mine, mă bucur că mă aflu aici, mă bucur că am fost pe teren în această seară, că am marcat și a câștigat echipa. Am făcut un meci mai puțin reușit contra Bosniei. Am vorbit cu Mister și între noi și ne-am zis că trebuie să facem un meci bun aici, pentru puncte și moral.
Am apucat să vorbesc cu mister înainte de a apărea în public, mi-a transmis ce am greșit, am corectat și întodeauna o critică este binevenita pentru că iei tot ce e mai bun din ea și încerci să corectezi greșelile. După acele critici mi s-a și spus că voi juca azi. Mă bucur că i-am rasplătit încrederea cu un gol.
Va trebui să câștigăm la Viena, ăsta este primul obiectiv. Vrem să mergem la mondial și asta va conta și de victoria de la Viena”, a declarat Mihai Popescu.