Liga 1· 2 min citire

Regula U21: Cum s-au descurcat tinerii jucători în primele 21 de etape ale Superligii

Superliga

Superliga

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 23 dec. 2023, 16:11

 

Ultimele două partide ale rundei cu numărul 21 a Superligii, ultima înainte de întreruperea campionatului, au avut loc vineri. Competiția se va relua la 19 ianuarie 2024. FRF prezintă un bilanț al jucătorilor U21 care au evoluat în prima parte a sezonului.

Cluburile au obligativitatea de a avea în permanență pe teren un jucător U21 (născut începând cu 1 ianuarie 2002).

Iată cifrele din dreptul jucătorilor U21 din Superligă după rundele disputate în 2023:

80 de jucători U21 au evoluat în primele 21 de etape.

41 de goluri au marcat aceștia, până acum, în actualul sezon.

33 de jucători U21 au debutat în ediția 2023/24 a Superligii, cei mai mulți la Poli Iași (6), Petrolul (5) și UTA Arad (4).

Etapele 14 și 19 au fost cele în care au evoluat cei mai mulți tineri jucători – 40.

Etapa 16 a adus cele mai multe goluri U21 în actualul sezon – 6.

8 jucători U21 au marcat în premieră în Superligă în acest sezon: Musi (Petrolul), D. Andrei, Andreas Niță, R. Popescu (toți FC Voluntari), G. David (Botoșani), A. Gheorghiță (Poli Iași), Bodișteanu (Oțelul), Danciu (Universitatea Craiova).

9,46% dintre golurile marcate până acum în Superligă au fost reușite de fotbaliști U21 (41 din 433).

Cluburile cu cei mai mulți jucători U21 folosiți:

Farul Constanța – 12

FC Petrolul Ploiești, Dinamo – 6

FC Rapid 1923, Universitatea Cluj, UTA Arad, FC Voluntari – 5

Echipele cu cele mai multe goluri U21:

Farul Constanța – 7

FC Voluntari – 5

FCU 1948 Craiova – 4

Topul marcatorilor U21:

Ianis Stoica (U Cluj) – 5

Louis Munteanu (Farul), Vladislav Blănuță (FCU 1948 Craiova) – 4

Gabriel David (Botoșani), Alexandru Musi (Petrolul), Rareș Pop (UTA Arad) – 3

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News