Liga 1· 2 min citire

Replica lui Gigi Becali pentru Craiova, după 0-0 la Giurgiu: ,,Am avut și noi un penalty la Popescu''

Sursa Foto: Profimedia Images Credit: ALEX NICODIM/IMAGO//SERRESRAPHAEL__ALX3

Sursa Foto: Profimedia Images Credit: ALEX NICODIM/IMAGO//SERRESRAPHAEL__ALX3

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 5 apr. 2021, 11:49

FCSB și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, în meciul din etapa a 29-a a Ligii 1, jucat la Giurgiu, scor 0-0.

Jucătorii celor de la Universitatea Craiova au ratat un penalty prin Cicâldău, în minutul 62, iar FCSB a avut primul șut pe spațiul porții abia în minutul 85, prin Florin Tănase.

ANDREI VLAD

După meciul care s-a disputat aseară, Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a reacționat și el. Acesta este de părere că și echipa lui merita să primească un penalty, la un fault comis de olteni asupra lui Octavian Popescu.

,,Eu sunt mulțumit de rezultat. Nu este așa cum au zis oltenii că rezultatul este nemeritat. Practic, ocaziilor lor au venit pe fondul greșelilor lui Miron. Nu sunt îngrijorat!

Gigi Becali, patronul lui FCSB

Și noi puteam câștiga, nu sunt de acord cu oltenii care susțin că scorul este nemeritat. Tănase a avut o ocazie clară, plus că am avut și noi un penalty la Octavian Popescu. Într-o fază identică cu cea de la faultul lui Miron. I-a dat la picior lui Octavian Popescu.

Ne așteptam, într-un fel, la o astfel de evoluție pentru că jucătorii au acuzat o oboseală, după ce au venit de la loturile naționale. În special fundașii laterali, Octavian Popescu și Radunovici. De aceea, au și fost schimbați la pauză. Dar, stați liniștiți, echipa va arăta bine.'', a declarat Gigi Becali, pentru Digisport.

Gigi Becali

În urma rezultatului meciului de aseară, FCSB rămâne în continuare lider în Liga 1, cu 64 de puncte acumulate în urma celor 29 de meciuri disputate până acum.

De cealaltă parte, Universitatea Craiova se află în continuare pe locul 3 în Liga 1, cu 57 de puncte adunate în cele 29 de partide jucate în campionat.

Citește și FOTO | FCSB și Craiova s-au încurcat reciproc! “Roș-albaștrii”, pas greșit înainte de play-off

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News