Echipa Petrolul Ploiești a învins duminică seara, în deplasare, formația Rapid București, scor 2-0, într-un meci din etapa a cincea din Superligă. Meciul a fost decis de două autogoluri ale rapidiștilor.
La o zi după meci, Rică Răducanu l-a atacat pe Cristiano Bergodi.
"Eu v-am spus de la început că nu sunt de acord cu antrenorii străini. Cine știe, cum, care sunt, fiecare prin țara lor, cum sunt și ai noștri pe aici daca i-ar lua alții prin altă parte. El a mai fost la noi, ne-a mai dus în B. Eu nu cred că sunt mai buni ca ai noștri. Avem și noi antrenori cu școală. Cei care sunt mai apropiați de club sau ceva, care au mai jucat pe la club, eu așa aș zice", a declarat Rică Răducanu, pentru Orange Sport.
(n.r. A fost o seară neagră pentru Rapid?) Mă deranjează ca suporter. Acum nu mai sunt băgat în seamă de nimeni din club. Ce să zic? M-am uitat. Am rezistat. M-a luat nevasta mea la mișto, dar am rezistat. Rapidul intră în istorie oricum în toate felurile. Acum intră cu autogolurile astea. Au început două la un meci, unul la altul. Intrăm în istorie să ne țină minte lumea.
(n.r. Galeria l-a înjurat pe Niculae) Trebuia să-l injure de mai demult. Nicu (n.r. Daniel Niculae) stă cam de mult timp pe acolo fără să facă nimic concludent. Rezultate sau să ajute cu ceva clubul. Eu așa cred”, a adăugat Răducanu.