Atacantul Ricardo Manuel Pinho Matos, în vârstă de 24 de ani, a semnat cu Gloria Buzău.
Gloria Buzău a anunțat transferul lui Ricardo Matos prin intermediul unui mesaj postat pe rețelele sociale.
”Bine ai venit, Ricardo Manuel Pinho Matos! OFICIAL! Gloria Buzău și-a asigurat serviciile atacantului Ricardo Manuel Pinho Matos.
Crescut de Benfica Lisabona, acesta a evoluat sezonul trecut pentru Portimonense, pentru care a bifat 29 de prezențe și a marcat cinci goluri.
Atacantul de 24 de ani a mai jucat în cariera sa la Ascoli, în serie B, dar și în Portugalia la Olhanense și Belenenses. Mult succes în tricoul Gloriei Buzău!”, a transmis Gloria Buzău, pe Facebook.