Liga 1· 1 min citire

Ronaldo Deaconu a semnat cu FC Hermannstadt

Ronaldo Deaconu

Ronaldo Deaconu

Scris de Popescu Mihai Publicat: 23 iun. 2024, 14:17

Mijlocașul Ronaldo Deaconu a semnat un contract valabil pe două sezoane la FC Hermannstadt și va purta tricoul cu numărul 13, a anunțat, duminică, echipa din Superliga.

Ronaldo Deaconu este un mijlocaș ofensiv în vârstă de 27 de ani.

Format la Academia Hagi, el a evoluat la nivel de copii și juniori pentru cluburi importante din Olanda, cum sunt Feyenoord Rotterdam și Twente.

De asemenea, la nivel de profesioniști, Ronaldo Deaconu are în CV echipe ca ASA Tg.Mureș, Concordia Chiajna, HNK Gorica (Croația), Sepsi OSK, Gaz Metan Mediaș, SX Chang`an (China), Korona Kielce (Polonia) și Farul Constanța, echipă pentru care în stagiunea precedentă a bifat 9 meciuri și a înscris două goluri.

Deaconu mai poate evolua ca mijlocaș central sau mijlocaș de bandă și este cotat la suma de 500.000 euro pe site-urile de specialitate.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News