Paul Pîrvulescu a fost audiat prin intermediul unei videoconferințe cu membrii Agenției Naționale Antidoping (ANAD), în cazul mărturisirii legate de folosirea unei terapii intravenoase de recuperare.
Fundașul de la Academica Clinceni a mărturisit recent că a făcut terapie cu injecții în venă la o echipă din România, o procedură care înseamnă doping în regulamentul ANAD.
„Eu la FCSB n-am făcut ozonoterapie. Am făcut în altă parte, dar nu la Steaua, am făcut la o altă echipă din țară. Când făceam ozonoterapie, a doua zi mă simțeam rău. Apoi, în următoarea zi eram ok. Nu pot să spun unde am făcut, la ce echipă, pentru că aș pune doctorul de acolo într-o situație delicată. Eu n-am făcut insuflații rectale, ci injecții în venă. Nu era ceva wow, iar din punctul de vedere al sănătății e OK. Dar e doping, da", a spus jucătorul la GSP Live în urmă cu aproape o lună, iar cei de la ANAD s-au autosesizat și au deschis cercetările.
Fundașul își va afla pedeapsa pentru dopaj peste 5 zile. Până atunci nu are voie să intre în contact cu jucătorii și oficialii celor de la Clinceni și nici pe terenul de antrenament. Pârvulescu va pierde și primul meci oficial al ilfovenilor, din playoff, de sâmbătă cu Voluntari.
Pentru că și-a recunoscut fapta, fundașul riscă o suspendare maximă înjumătățită, de la 4 la 2 ani.