Liga 1· 3 min citire

Sabău voia un punct cu Dinamo: ”Mă mulțumea. Nu arătăm absolut deloc bine”

Ioan Sabău

Ioan Sabău

Scris de Popescu Mihai Publicat: 25 aug. 2025, 23:11

FC Universitatea Cluj a pierdut meciul cu Dinamo București (0-1) din cadrul etapei cu numărul 7 a Superligii, mse arată pe site-ul oficial al echipei, se arată pe site-ul oficial al echipei.

La finalul partidei, antrenorul Universității a făcut o analiză a evoluției echipei.

„Eu sunt mulțumit când echipa joacă bine, când are curaj să joace, poți să pierzi, dar nu aratăm absolut deloc bine. Antrenăm posesia, răbdarea atunci când avem mingea și nu se vede nimic. Probabil trebuie să abordez total diferit lucrurile, să mă adaptez la ce pot să facă ei, cum sunt ei în momentul de față, nu la ce aș vrea eu. Probabil trebuie să îmi analizez și eu ceea ce ar trebui să le cer jucătorilor, pentru că nu jucăm fotbal. Asta îmi doresc, dar nu jucăm fotbal. Defensiv, nu suntem puternici, nu ne câștigăm duelurile unu la unu, în atac nu mai avem posesia, nu mai controlăm. Anul trecut în majoritatea jocurilor dominam adversarul, iar acum aceleași antrenamente le-am făcut. Aveam cele mai multe mingi jucate, iar acum nu se vede absolut nimic. Foarte mulți jucători joacă mult mult sub nivelul lor, și din punct de vedere mental, și fotbalistic. Nu arătăm absolut deloc bine ca echipă, ca joc", a declarat Ioan Ovidiu Sabău.

Acesta a descris prestația ofensivă a elevilor săi din partea secundă, dar și faza golului primit.

”A doua repriză și noi am avut niște șanse a înscrie, dar am luat deciziile invers. Am scăpat spre poartă și în loc să finalizăm, fugim cu mingea înapoi sau ne blocăm. Când intri în careu îți trebuie mult mai multă personalitate și curaj de a lua decizii, iar noi am fost destul de timizi. La gol a fost o greșeală, putea să rămână în offside. A fost o minge jucată înapoi, trebuia să ieșim, am rămas, l-am scos din offside și a venit golul destul de ușor, printre picioare. A venit exact când Dinamo avea nevoie. Meciul mergea spre 0-0, un punct mă mulțumea, dar, ca joc, rămân cu această impresie că nu arătăm absolut deloc bine", a mai spus tehnicianul „studenților".

Întrebat dacă se aștepta la o altă evoluție după succesul de la Ovidiu, Sabău a spus:

”Da, pentru că am dat semnale că suntem destul de bine, că ne-am descurcat. Începutul de joc a fost foarte bun, am avut curajul de a juca. Am rămas în inferioritate numerică și ne-am luptat pentru fiecare minge, am meritat (victoria-n.n.). Farul a avut o singură ocazie destul de clară, dar am arătat spirit, am arătat atitudine. Mi-a dat speranță jocul respectiv că vom crește."

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News