Liga 1· 2 min citire

Scandal înainte de Astra - FCSB! Arbitrul e mărul discordiei

Astra FCSB

Astra FCSB

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 15 mar. 2019, 21:55

Astra Giurgiu - FCSB este meciul care încheie etapa a doua din play-off-ul Ligii 1. Arbitrul de centru va fi Horațiu Feșnic, originar din Cluj-Napoca și fost jucător la CFR Cluj.

Informația a fost oferită de GSP. CCA va anunța abia mâine în mod oficial arbitrii delegați la meciurile de duminică.

Horațiu Feșnic (29 de ani) a arbitrat 13 partide în actuala ediție a Ligii 1. A condus-o de trei ori pe FCSB, meciuri în care roș-albaștrii au strâns o victorie, un egal și o înfrângere: 1-0 cu Astra Giurgiu, 2-2 cu FC Botoșani și 2-4 cu Sepsi.

Fesnic

Horațiu Feșnic a fost fotbalist. A evoluat la juniorii lui U Cluj, de unde, în 2005, a ajuns la rivala CFR Cluj, pentru care a jucat până în 2009.

fesnic-cfr

Fostul mare arbitru Adrian Porumboiu este convins că Horațiu Feșnic va arbitra corect meciul Astra - FCSB.

"Scrieți cu majuscule ce vă spun: Horațiu Feșnic este în afara oricăror bănuieli și suspiciuni. E un arbitru tânăr, de mare talent și de mare calitate morală! Știu ce spun, îl urmăresc de mult timp și mie chiar îmi place. Scoateți-l din orice fel de joc! El arbitrează corect, nu va face niciun fel de probleme", a spus Porumboiu pentru GSP.

Adrian Porumboiu

Meciul Astra Giurgiu - FCSB va avea loc duminică, de la ora 20:30.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News