Adrian Mititelu, patronul FCU Craiova 1948, a întrerupt discursul președintelui FRF, Răzvan Burleanu, la Adunarea Generală a federației de marți, de la Casa Fotbalului.
„FRF este singura federație relevantă din România fără acces la fonduri publice, deci ne bazăm exclusiv pe venituri din mediul privat”, spunea Răzvan Burleanu, în momentul în care a fost întrerupt de Adrian Mititelu.
„Sunteți o federație ilegală! Eu sunt singurul legal de aici! Numai minciuni spuneți!. Federația este în faliment, sunteți niște sclavi”, a afirmat Mititelu.
„Sunt foarte sigur că dacă în urmă cu câțiva ani ne solicitați undeva la aproape 240 de milioane de euro, am avut surpriza să văd acum pretențiile au scăzut la 40 de milioane de euro și că noi, cei de aici din sală, îi suntem datori domnului Mititelu”, a spus Burleanu, care i-a mai transmis lui Mititelu: ”Aveți 2 variante, dacă rămâneți în sală o să puteți interveni la final, iar a doua variantă este să mergeți afară. O să puteți interveni la final, să ne spuneți minciunile dumneavoastră”.