Înfrângerea cu Astra (1-4, la Giurgiu) l-a făcut pe Mircea Rednic să recunoască ceea ce era evident. Echipa nu se poate bate la playoff și are nevoie de schimbări majore.
Tehnicianul dinamovist a admis că șansele la playoff au devenit extrem de mici.
"Am pierdut meritat. Toate golurile au venit pe greșelile noastre. Nu înțeleg de ce n-am avut răbdare. Enorm de multe greșeli am făcut, le-am dat mingea. Mă deranjează, știam ce fac Buș și Llullaku, nimeni nu a ieșit să-i blocheze.
Zenke a dat multe pase greșite, de asta l-am schimbat. Noi am fost spectatori, ne-am uitat cum driblează și cum ne dau goluri. Azi mai bine nu ne prezentam, cu mine în frunte!
Știu ce am de făcut. Să recunoaștem: șansele noastre la play-off sunt foarte mici. Trebuie să reconstruim echipa. De data asta chiar o s-o facem! Toți au avut șanse, nimeni nu poate spune că nu i-am dat șanse", a declarat Rednic la Telekom Sport.