Arbitrul Marcel Bîrsan va conduce la centru meciul Rapid - CFR Cluj, care va avea loc, luni, de la 20.30, în etapa a VI-a din play-off-ul Superligii.
Ionuț Rada susține că această brigadă de arbitri ar putea lăsa loc de interpretări.
”Automat, când joacă o echipă din București cum este Rapid, cu o echipă din provincie... Noi vorbim acum înainte de meci și poate să fie un arbitraj foarte bun, dar după se vor lega de acest lucru.
Asta spun, că lași loc de interpretări. Orice lucru care nu o să îi convingă CFR-ului va fi scos în față. Când este aleasă brigada, nu trebuie să fie din același oraș. Am văzut și declarațiile lui Dan Petrescu, cu brigada asta, lași loc de interpretări”, a spus Ionuț Rada, la Prima Sport.