Liga 1· 2 min citire

Ștefan Bănică nu se gândește la retrogradarea lui Dinamo: ,,Sufeream pentru echipă, plângeam de nervi''

Stefan Banica

Stefan Banica

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 16 apr. 2021, 21:13

Dinamo nu trece prin cea mai fericită perioadă a sa, după ce în vara anului 2020 clubul a fost preluat de spaniolul Pablo Cortacero.

Fără să mai aducă vreun ban la Dinamo, echipa a ajuns din nou să se bată pentru salvarea de la retrogradare, la fel ca în finalul sezonului trecut. Singurii care se mai ocupă de soarta clubului sunt suporterii prin intermediul programului DDB.

Dinamo Clinceni

Ștefan Bănică, artist și membru DDB, laudă eforturile făcute de suporterii echipei din Ștefan cel Mare. Acesta susține că dacă rivalii de la FCSB ar fi fost în aceeași situație, ar fi în sprijinul lor pentru rămănerea în Liga 1.

,,Sunt dinamovist, dar faptul că trecem prin ceea ce trecem… ne merităm soarta. Mă bucur că Dinamo, chiar dacă nu a performat pe terenul de fotbal, s-a remarcat prin această galerie, care este cea mai vie, cea mai efervescentă, pentru asta, Dinamo e în viață. Sufeream pentru Dinamo, enorm, mai și plângeam de nervi.

Stefan banica jr

Nici măcar nu mai este vorba de enervat. Este vorba de a găsi o soluție să se iasă din situația asta. Galeria se agită, e senzațional ce fac ei, au câștigat respectul și celorlalte galerii. E absurd ca o echipă precum Dinamo să evolueze în Liga a 2-a, dacă Steaua ar fi în locul nostru, i-aș susține să rămână în prima divizie.

Pentru mine, FCSB e Steaua, nu pot să le zic altfel. Din păcate, derby-ul ăsta nu mai este o tradiție. Se pierd o dată cu venirea jucătorilor străini, care nu înțeleg asta. E de neconceput ca echipe precum Dinamo sau Steaua să ajungă în Liga 2.'', a declarat Ștefan Bănică, pentru Antena Sport.

Dinamo, Sursa foto- Profimedia Images

Citește și Panică la Dinamo! Încă un jucător a plecat și e dorit de FCSB: ”Logic, dacă nu e plătit”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News