Mario Nicolae, managerul sportiv al lui Dinamo, a fost unul din oficialii criticați pentru transferurile care s-au realizat la club.
Cu toată implicarea de care a dat dovadă până acum la Dinamo, nu toată lumea îl blamează pe oficialul clubului, ba chiar primește și sfaturi.
Adrian Mihalcea, fost antrenor de la Dinamo, spune că este prieten cu Mario Nicolae și îl sfătuiește ca în situația în care se află clubul din Ștefan cel Mare să nu intre in scandal cu nimeni.
,,Din ce am văzut, e foarte apreciat de jucători și ăsta e lucrul cel mai important. Acum, când te afli într-o poziție la care poate alții râvnesc sau ei nu cred că poți să faci treaba bine, asta contează mai puțin. Dacă el este agreat și iubit și e foarte apropape de echipă, contează cel mai mult în situația de față.
Eu sunt prieten cu el, recunosc, cum sunt prieten și cu cei cu care s-a luat la harță. Nu cred că e timpul și nici momentul să te iei la harță și să creezi iar polemici în jurul echipei. Ai nevoie de unitate acum ca să reușești să treci din nou peste o perioadă destul de dificilă și mă refer aici din punct de vedere sportiv la retrogradare.'', a declarat Adrian Mihalcea, pentru ProSport.
În acest moment, Dinamo se află pe locul 8 în play-out, cu 21 de puncte acumulate pânâ acum în clasament.