Partida dintre FCSB și Universitatea Craiova, din etapa a 29-a a Ligii 1, jucată la Giurgiu, s-a terminat cu scorul de 0-0.
Universitatea Craiova a ratat un penalty prin Cicâldău, în minutul 62, iar FCSB a avut primul șut pe spațiul porții abia în minutul 85, prin Florin Tănase.
Sorin Cârțu, oficial al Craiovei, a reacționat la finalul jocului cu FCSB și este de părere că elevii lui Ouzounidis meritau victoria la Giurgiu. O victorie cu 1-0 ar fi fost prea puțin pentru olteni la ceea ce aua arătat în teren, mai este opinia lui Cârțu.
,,A fost un meci bun făcut de echipa noastră. Și dacă băteam cu 1-0 eram supărați, după cum a jucat echipa. Astăzi seară ar fi trebuit să ne luăm revanșa pentru tot ce ni s-a întâmplat. Penalty-uri au ratat și fotbaliști mai mari decât Cicâldău. Mi-a plăcut cum joacă echipa.
E unul dintre cele mai bune meciuri pe care le-am făcut. Arătăm destul de bine. Îmi dă speranțe pentru play-off. Suntem pe un drum superb. L-aș remarca pe Ivan, l-am văzut cu foarte multe acțiuni pozitive, cu demarcări, cu situații de finalizare... Eu sunt foarte optimist acum. FCSB, cum i-am făzut în seara asta, în niciun caz nu era o echipă care să ne dea o sperietură.'', a declarat Sorin Cârțu, pentru Digisport.
În urma rezultatului meciului de aseară, FCSB rămâne în continuare lider în Liga 1, cu 64 de puncte acumulate în urma celor 29 de meciuri disputate până acum.
De cealaltă parte, Universitatea Craiova se află în continuare pe locul 3 în Liga 1, cu 57 de puncte adunate în cele 29 de partide jucate în campionat.