Liga 1· 2 min citire

Superliga: Dinamo – Oțelul Galați 3-1 și bucureștenii au părăsit ultimul loc

Superliga

Superliga

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 18 feb. 2024, 22:10

 

Echipa Dinamo București a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-1, formația gălățeană Oțelul, în etapa a 26-a din Superligă.

Dinamo a reușit să deschidă scorul încă din minutul 3, prin Dennis Politic, iar gălățenii au egalat dintr-un penalti controversat dictat de arbitrul Andrei Moroiță. A transformat Alexandru Pop, în minutul 17, dar Hakim Abdallah a oferit o nouă pasă de gol în minutul 34 și Gnahore a adus în avantaj gazdele. În minutul 78 arbitrul a dictat penalti pentru Dinamo, iar Hakim Abdallah a transformat pentru 3-1 scor final.

Dinamo a urcat pe poziția a 15-a, cu 22 de puncte, în timp ce Oțelul are 31 de puncte și este pe locul 11.

DINAMO: Golubovic - Patriche, Velkovski, Homawoo - Moura, Gnahore, Pavicic (N. Roșu 82), Amzăr (Bordușanu 42) – Milanov (Ilic 83), Hakim Abdallah (Goncalo Gregorio 82), Politic (Dani Iglesias 53). ANTRENOR: Zeljko Kopic

OȚELUL: R. Stoian – Zhelev (Rusevic 46), J. Cisse, Lovric, Miguel Silva – Cisotti (Zivulic 46), Lameira, Samuel Teles (G. Cârjan 70) – Maciel (Adăscăliței 56), A. Pop, Bodișteanu (A. Rus 46). ANTRENOR: Dorinel Munteanu

Cartonașe galbene: Amzăr 28 / A. Rus 66, Adăscăliței 72, Dorinel Munteanu 75

Cartonaș roșu: Dorinel Munteanu (Oțelul Galați) min. 75

Arbitri: Andrei Moroiță - Andrei Constantinescu, Ionel Valentin Dumitru - Claudiu Marcu

Arbitri VAR: Cătălin Popa - Valentin Avram

Observator: Irina Mîrț

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News