Echipa FC Argeș a pierdut sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-1, cu formația ploieșteană Petrolul, în etapa a 12-a din Superligă.
La Mioveni, Chică Roșă a fost bine lansat de Jyry, în minutul 32, dar șutul său a fost deviat în corner. Răspunsul giuleștenilor a venit prin șutul lui Caio Martins, din minutul 34, care a trecut însă pe lângă poartă. Ploieștenii au lovit bara transversală, prin Sălceanu, în minutul 41, și a fost 0-0 la pauză. În partea secundă, oaspeții au deschis scorul, prin Chică-Roșă, care a înscris cu o lovitură de cap, în minutul 63. Piteștenii au trimis și ei în bară, în minutul 71, prin Caio Martins, dar FC Argeș - Petrolul a fost 0-1, ploieștenii întrerupându-și seria insucceselor chiar pe terenul unei echipe din prima parte a clasamentului.
FC Argeș e pe locul 5, cu 22 de puncte, în timp ce Petrolul, aflată abia la a doua victorie stagională, e pe 14, cu 9 puncte.
FC ARGEȘ: D. Lazar – Oancea, M. Tudose, Sadriu, Briceag (Borța 74) – Rădescu (Rață 67), Rober Sierra, Blagaic (Y. Pîrvu 74) – Caio Martins, Ricardo Matos (R. Moldoveanu 67), Bettaieb (Luckassen 74). ANTRENOR: Bogdan Andone
PETROLUL PLOIEȘTI: Bălbărău – Y. Roche, Papp, Prce - Ricardinho, Dongmo, Jyry, Mateiu (Tolea 61), Sălceanu (Boțogan 72) – Chică Roșă, Grozav (Guilherme Soares 90). ANTRENOR: Eugen Neagoe
Cartonașe galbene: Sadriu 81 / Ricardo Matos 17, Boțogan 79, Y. Roche 90+5
Arbitri: George Găman - Andrei Constantinescu, Florian Vișan
Arbitri VAR: Ovidiu Hațegan - Lucian Rusandu