Liga 1· 2 min citire

Superliga: Surpriză în etapa a 19-a, Rapid – FC Voluntari 1-2

Superliga

Superliga

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 9 dec. 2023, 22:54

 

Echipa FC Voluntari a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 2-1, fornația Rapid București. Într-un meci din etapa a 19-a a Superligii. Este a patra înfrângere stagională pentru giuleșteni.

În minutul 45 un suporter rapidist a avut probleme de sănătate și au intervenit medicii de pe ambulanță. Partida a fost întreruptă două minute, până când suporterul a fost cobotât din tribună și dus la ambulanță, pe propriile picioare. Ioniță a ratat în minutul 58 cea mai clară ocazie de până atunci a meciului, șutând din careu, după pasa lui Papeau, dar balonul a fost respins de portarul Jesus Fernandez.

În minutul 66 ilfovenii au înscris prin Nemec, din pasa lui Ricardinho, și golul a fost validat după două minute de verificare VAR. Oaspeții au majorat diferența de pe tabelă la 2-0 în minutul 73. Sigurjonsson a insistat la o minge în careul rapidist, i-a pasat lui Ricardinho și acesta l-a învins pe Moldovan. Papeau a redus din diferență în minutul 82, cu un eurogol. Același Papeau l-a pus la încercare în minutul 87 pe Fernandez, dar goalkeeperul ilfovenilor a scos incredibil. Rapid a pus presiune în ultimele minute, însă nu a mai înscris și echipa lui Cristiano Bergodi a mai făcut un pas greșit în campionat.

Rapid București se află pe locul 4, cu 31 de puncte, iar FC Voluntari a urcat pe locul 9, cu 24 de puncte.

RAPID: H. Moldovan – Braun, Săpunaru, P. Iacob, Borza – Oaidă (C. Cîrjan 81), Kait (Al. Albu 46), Borja Valle (Tsoumou 77) – Funsho Bamgboye (Pănoiu 69), K. Soni (Al. Ioniță 46), Papeau. ANTRENOR: Cristiano Bergodi

FC VOLUNTARI: J. Fernandez – Ricardinho, Matricardi, Armaș – Carnat (C. Paz 62), Rață, Crepulja, D. Andrei (Voican 90), Aliji – R. Popescu (Sigurjonsson 62), Nemec (D. Florea 80). ANTRENOR: Ilie Poenaru

Cartonaș galben: Ricardinho 76

Arbitri: Iulian Călin – George Neacșu, Adrian Vornicu – Bogdan Dumitrache

Arbitri VAR: Sorin Costreie – Claudiu Marcu

Observator: Andrei Ioniță

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News