Arbitrul Sebastian Colțescu va conduce la centru partida FCSB – Dinamo, care se va disputa sâmbătă, de la ora 21.30, pe Stadionul Arcul de Triumf, în etapa a doua a Superligii.
Colțescu va fi ajutat la cele două linii de asistenții Mihai Marius Marica și Adrian Popescu.
Arbitri VAR vor fi Andrei Florin Chivulete și Bogdan Dumitrache, iar rezervă Andrei Antonie.
Ca observatori au fost delegați Corneliu Fecioru și Mircea Călin.
Primul meci al zilei de sâmbătă, Farul – FC Voluntari, programat la ora 18.30, va fi arbitrat de o brigadă formată din Ionuț Coza (central), Daniel Mitruți, Andrei Constantinescu (asistenți), Marcel Bîrsan, Cristian Moldoveanu (camera VAR) și Ovidiu Robu (rezervă). Observatori vor fi Vasile Bratu și Marcel Vasile.