FC Voluntari și FCSB se înfruntă sâmbătă, de la ora 21:00, în etapa a treia din Liga 1. Este un meci special pentru Mihai Teja, care a fost antrenor la FCSB. Antrenorul echipei din Voluntari pregătește o tactică ofensivă și este încrezător în șansele sale.
Mihai Teja (41 de ani) a pregătit-o pe FCSB în sezonul 2018-2019. La 9 ianuarie 2020, l-a înlocuit pe Cristiano Bergodi la FC Voluntari.
"Cea mai bună apărare este atacul. Important este să ajungem să le punem probleme, să dăm goluri ca să putem câștiga. Noi respectăm echipa adversă, are jucători de mare calitate, jucători de echipă națională, însă niciodată nu ne va fi frică. Vom intra pe teren și vom da maximum. Mentalitatea noastră asta trebuie să fie la fiecare meci.
Șansele noastre cu FCSB sunt foarte mari. Ne batem de la egal la egal cu ei. Întâlnim un adversar puternic care se bate pentru Europa, dar am încredere în jucătorii mei, în grupul acesta și în ceea ce lucrăm la antrenamente. Încercăm să câștigăm punct sau puncte. FCSB este cea mai bună echipă a momentului din punctul meu de vedere, este într-o formă maximă. Noi n-avem voie să ne relaxăm. E clar că va fi foarte dificil", a spus Mihai Teja la conferința de presă.