Liga 1· 2 min citire

Transfer reușit de FC Argeș! Pe cine a adus echipa lui Marius Croitoru

FC Argeș

FC Argeș

Scris de Popescu Mihai Publicat: 9 feb. 2023, 18:10

FC Argeș a anunțat, joi, că a obținut serviciile fotbalistului Wesley Jobello, internațional din Martinica.

”Bine ai venit, Wesley Georges Jobello! Bienvenu! 🇫🇷

FC Argeș a ajuns la un acord cu Wesley Jobello, internațional din Martinica, insulă în partea estică a Caraibelor. În vârstă de 29 de ani, noul mijlocaș stânga al clubului nostru a evoluat ultima oară la UTA Arad, strângând 17 partide în acest sezon pentru Bătrâna Doamnă. Acesta poate evolua și ca mijlocaș dreapta.

Jobello s-a născut în Gennevilliers, Franța și are rădăcini în Martinica, departament de peste mări al Franței. A început fotbalul la Melun, iar în 2012 a trecut la academia celor de la Olympique de Marseille. A debutat în 2012 în Ligue 1 într-o înfrângere a lui Marseille în fața celor de la Sochaux. Până să ajungă în România, a mai trecut pe la Clermont Foot, Gazelec Ajaccio, Coventry City și Boulogne. Are în palmares o Cupa Ligii Franței, dar și o medalie de vicecampion al Franței, ambele cu Marseille.

A evoluat pentru naționalele de U17 și U18 ale Franței, dar la seniori a optat pentru naționala statului Martinica pentru care a jucat în trei meciuri și a înscris un gol.

În prezent este cotat de transfermarkt.com la 250.000 euro”, a fost anunțul celor de la FC Argeș.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News