Steaua a fost învinsă de Dinamo, scor 3-0, în Liga II. Echipa este pe locul 2 în Liga II, dar nu are drept de promovare.
După acest rezultat, a început un adevărat scandal la CSA între antrenor și Florin Talpan.
Recent, Daniel Oprița a dat de înțeles că va pleca de la club, dar mai întâi o să discute cu actuala conducere.
”Suntem doar certați, făcuți în toate felurile, slabi, incompetenți, ce să le zic eu la jucători? Îmi cer mie demisia, o să plec. Dar atât le arăt: patru din patru. Nu am dormit de trei zile din cauza a tot ce se întâmplă. Și acum ce să fac cu băieții? Mă duc în vestiar e liniște. Am greșit că ne-a bătut Dinamo, dar nimănui nu i-ar fi fost ușor în locul nostru.
Mai am un an de contract, sunt la dispoziția clubului, acum să vedem ce discuții vom avea. O să discut cu comandantul și vedem ce va decide. Vedem ce strategie avem pentru sezonul următor.
Mai avem un meci cu Buzăul, apoi vom intra în vacanță după un sezon greu, cu mult stres. Nu va fi o vacanță lungă, dar vreau să mă liniștesc puțin. Sper ca lucrurile să se rezolve așa cum își dorește toată lumea”, a declarat Oprița, la Fanatik.