Gigi Becali vrea să-l transfere pe fundașul Andrei Chindriș de la FC Botoșani, dar nu mai este dispus să negocieze cu Valeriu Iftime. Finanțatorul FCSB a transmis o sumă finală, sub forma unui ultimatum: 580.000 de euro.
FCSB caută un fundaș central, mai ales după răcirea relațiilor cu sârbul Bogdan Planic.
800.000 de euro este cota de piață a lui Andrei Chindriș (21 de ani), care a declarat că este tentat să vină la FCSB.
"Am plusat de la 550.000 de euro la 580.000 de euro, iar Vali Iftime are termen până în noaptea asta, la ora 24:00, ca să îmi dea răspunsul. Dacă trece și un minut peste termenul pe care i l-am dat, atunci oferta mea de 580 de mii de euro a picat, iar de marți îi dau doar 500.000 de euro pentru Chindriș. Să se gândească bine că din altă parte, pe criza asta, nu o să vadă el banii ăștia. Nu negociez nimic în plus față de suma asta și nu am ce să negociez eu mâine cu el", a spus Gigi Becali pentru ProSport.
Impresarul lui Andrei Chindriș, Florin Vulturar, susține că transferul fotbalistului de la FC Botoșani la FCSB e o chestiune de ore sau de zile.
"Suntem destul de aproape de perfectarea transferului lui Chindriș de la Botoșani la FCSB. Au mai rămas de stabilit doar detaliile legate de procentele cerute de Botoșani la revânzare plus niște clauze. Eu zic că se va face", a spus Vulturar pentru GSP.