Liga 1· 2 min citire

Meciul Astra Giurgiu - Universitatea Craiova a fost amânat! Dinamo și CFR Cluj nu joacă în weekend

craiova astra baicu

craiova astra baicu

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 21 iul. 2020, 14:17

Meciul dintre Astra Giurgiu și Universitatea Craiova, din etapa a 9-a din play-off-ul Ligii 1, a fost amânat, după depistarea unui caz de coronavirus la echipa din Bănie. Au fost amânate și meciurile lui Dinamo și CFR Cluj.

În urma testului COVID-19 efectuat ieri, un membru al staff-ului tehnic de la Craiova a fost depistat pozitiv, în timp ce un alt membru al staff-ului este cu rezultat neconcludent.

Întreg lotul de jucători și restul staff-ului tehnic au primit rezultate negative.

https://www.facebook.com/UCVOficial/photos/a.496264993859270/1700695473416210/?type=3&theater

LFP a confirmat amânarea meciului Astra - Craiova, programat sâmbătă, de la ora 21:00. În plus, Liga a amânat și meciurile echipelor CFR Cluj și Dinamo București, după testele pozitive la coronavirus.

Cel mai probabil, meciurile vor fi reprogramate pentru mijlocul săptămânii viitoare.

Weekendul trecut, Craiova a cerut amânarea meciului cu FC Botoșani, scor 2-0, dar și testarea de urgență a tuturor cluburilor din Liga 1.

Dinamo și CFR Cluj au raportat de asemenea cazuri de infectare cu noul coronavirus.

clasament play-off
clasament play out

Programul modificat al Ligii 1 pentru acest sfârșit de săptămână:

Etapa a 9-a din play-off

Sâmbătă 25 iulie

Gaz Metan Mediaș - FCSB (ora 21:00)

Etapa a 11-a din play-out

Sâmbătă 25 iulie

Academica Clinceni - Poli Iași (15:30)

FC Viitorul - Chindia Târgoviște (18:00)

Duminică 26 iulie

FC Voluntari - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe (16:00)

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News