Liga 1· 1 min citire

ULTIMA ORĂ | Meciul FC Hermannstadt - FC Botoșani a fost amânat

Hermannstadt Mures

Hermannstadt Mures

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 11 nov. 2018, 17:37

UPDATE 18:40 Ceața persistă la Târgu-Mureș, iar meciul a fost contramandat pentru luni, de la ora 14:00.

Este pentru a doua oară când un meci al echipei FC Botoșani din Liga 1 este amânat din cauza condițiilor meteo nefavorabile, după cel cu Dinamo din sezonul trecut. Coincidența face ca la centru să fie același arbitru, respectiv Andrei Chivulete din Capitală.

Meciul dintre FC Hermannstadt și FC Botoșani, din etapa a 15-a a Ligii 1, a fost amânat din cauza ceții. Debutul partidei era programat la ora 17:30.

Potrivit DigiSport, ceața e foarte deasă la Târgu Mureș, iar meciul s-ar putea să nu se mai joace astăzi. Vizibilitatea este sub 30 de metri, ceea ce contravine regulamentelor în vigoare. 

Deocamdată, arbitrul Andrei Chivulete a decis să amâne cu o oră debutul partidei.

ceata-targu-mures

Sursa foto: Monitorul de Botoșani

ceata-digi

Captura DigiSport

Meciul nu va mai poate fi amânat dincolo de ora 18:30, întrucât s-ar suprapune cu debutul derby-ului Dinamo - FCSB.

Cel mai probabil, partida va fi reprogramată pentru mâine.

FC Hermannstadt este penultima în clasament, cu 14 puncte, în timp ce FC Botoșani se află un loc mai sus, cu 15 puncte.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News