Oțelul Galați a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu formația CS Universitatea Craiova, în etapa a 12-a din Superligă.
După meci, MM Stoica a oferit mai multe declarații.
El a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Cisotti de la Oțelul.
”Remarc și remarc, de fiecare dată. Cisotti nu face un meci slab. Este cel mai bun jucător de la Oțelul sau cel puțin este în top 3 de la Oțelul meci de meci. Nu l-am văzut jucând slab de când a ajuns în Liga 1.
Nu contează că a venit din Malta. Să vii la Liga a treia în România, Liga a treia din Italia nu e nici Liga 8 din Italia. Este un jucător remarcabil. Și are o vârstă. Arată ca un maratonist, dar un maratonist care știe fotbal.
E pe tot terenul. Nu știi ce joacă. Cu noi a jucat vârf și ne-a omorât!”, a pus MM Stoica, la Prima Sport.