Liga 1· 2 min citire

Unirea – Petrolul. Duel în premieră

Petrolul Ploiești

Petrolul Ploiești

Scris de Popescu Mihai Publicat: 16 aug. 2024, 11:03

Unirea Slobozia - Petrolul, va avea loc, vineri, 16 august - ora 19.00

Ialomițenii au început excelent prima lor experiență în SuperLigă, cu o victorie pe terenul Farul, după care au urmat două remize, 2-2 cu FCSB (acasă) și 1-1 cu FC Hermannstadt, la Sibiu, în ambele partide reușind să revină pe tabelă după ce adversarii au deschis scorul. Din păcate pentru elevii lui Adrian Mihalcea, ultimele două jocuri au însemnat înfrângeri la zero (0-1 cu UTA Arad, 0-3 cu CFR Cluj), lipsa de experiență a multora din lotul Unirii fiind decisivă în momentele cheie.

De partea cealaltă, prahovenii arată și în acest sezon că sunt printre cele mai bune echipe din punct de vedere defensiv, dovadă fiind și faptul că sunt singurii fără gol încasat în patru dintre cele cinci partide disputate în ediția curentă.

Cele două echipe se vor confrunta pentru întâia oară în principala competiție internă. De asemenea, un duel în premieră va fi și la nivelul băncilor tehnice, cel dintre Adrian Mihalcea și Mehmet Topal.

Adrian Mihalcea vs. Petrolul în Superligă: un joc - o înfrângere (2022-2023, Chindia Târgoviște - Petrolul 2-3).

Mediile de vârstă

Unirea Slobozia - 26 ani și cinci luni, cea mai mare din campionat.

Petrolul Ploiești - 23 ani și zece luni, cea mai mică din SuperLigă.

20 de jucători au utilizat ialomițenii în primele cinci runde, dintre care opt au debutat pe prima scenă în sezonul actual.

Ploieștenii s-au bazat pe 23 de fotbaliști, șase dintre ei fiind autohtoni născuți după 1 ianuarie 2002.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News